joi, 18 octombrie 2012

Date de sondaj privind stînga şi dreapta în politica romaneasca: o analiză la firul ierbii (Partea I)



In ultimii ani, în încercarea de a se defini mai bine şi – intr-o anumită măsură – de a se ralia standardelor din familiile politice europene, partidele autohtone au inclus tot mai des în discursul reprezentanţilor lor noţiuni precum “stînga’” şi “dreapta.” Auzim astfel de la liderii PD-L că ei ar reprezenta adevărata dreaptă din Romania, o chestiune disputată intens şi de tinerii intelectuali de centru-dreapta pe care îi regăsim în formaţiuni de tipul Noua Republică sau Forţa Civică – aliate cu PD-L-ul pentru alegerile generale de anul acesta. De cealaltă parte, PSD-ul îşi afirmă repetat apartenenţa la marea familie politică a unei stîngi europene modernizate (deşi în unele privinţe electoratul său diferă de cel al partidelor de stînga din alte state europene cu o mai îndelungată tradiţie democratică). PNL-ul se auto-defineşte ca partid de centru-dreapta invocînd tradiţia şi istoria sa şi încercînd să combată posibilele efecte negative ale etichetei “socialişti” pe care PD-L şi aliaţii săi i-o atribuie în virtutea alianţei cu PSD.[i]

Într-un fel, obstinaţia cu care principalele forţe politice de la noi ţin să se definească în raport cu binomul stînga-dreapta este lăudabilă din cîteva motive:
 1) În interiorul respectivelor partide astfel de precizări pot contribui la o clarificare ideologică şi la formularea unor discursuri şi politici publice consistente cu principiile ideologice ultime la care se raportează. Altfel spus, cu timpul, vom ajunge poate să avem candidaţi de centru-dreapta care să nu mai propună în campanii electorale gratuitate pe mijloacele de transport în comun (vezi cazul Prigoană); la fel, vom ajunge poate să avem reprezentanţi ai stîngii care să chestioneze aşa-zisa infailibilitate a soluţiilor de genul “privatizare cu orice preţ” sau “doar managementul privat poate salva companiile de stat”. 2) La nivelul electoratului, astfel de delimitări şi clarificări ideologice vor putea furniza alegătorilor nişte criterii pe baza cărora să evalueze politicile publice propuse de diverse formaţiuni politice şi promisiunile electorale ale candidaţilor (fie la nivel local fie la nivel central). Cele două procese de clarificare ideologică vor lua însă timp îndelungat şi nu vor conduce la eliminarea definitivă unor situaţii în care opţiunile unor alegători ar putea fi interpretate ([neo]Marxist) drept vot împotriva propriilor interese (de clasă).

Lăsînd la o parte aceste consideraţii generale, mă opresc în cele ce urmează asupra alegătorilor: cum se definesc aceştia în funcţie de binomul stînga-dreapta în prezent? Cum se distribuie simpatiile electorale în funcţie de cei doi poli “stînga”/”dreapta”? Cum se distribuie opţiunile pentru “stînga” şi pentru “dreapta” în funcţie de o serie de caractersitci socio-demografice precum gen, vîrstă, nivel de şcolaritate, statut ocupaţional (active/inactiv)? Pentru a răspunde la aceste întrebări folosesc datele unui sondaj de opinie la nivel naţional, care a fost efectuat de CURS în perioada 23 august – 6 septembrie, 2012. Sondajul a fost realizat pentru organizaţia non-guvernamentală CeRe (Centrul de Resurse pentru Participare Publică) şi este parte a unui proiect finanţat de Fundaţia Charles Stewart Mott. Eşantionul a fost aleator, stratificat în funcţie de arii socio-culturale şi mediu rezidenţial (urban şi rural). Interviurile au fost de tipul faţă-în-faţă; volumul total al eşantionului 1.100 de respondenţi cu vîrste de 18 ani şi peste; marja teoretică de eroare la nivelul întregului eşantion este de +/-3% la un nivel de încredere de 95%. Consideraţiile şi analizele prezentate în continuare nu reflectă în nici un fel poziţiile CeRe sau ale Fundaţiei Charles Stewart Mott. Rezultatele integrale ale studiului vor fi date publicităţii de către CeRe; datele prezentate aici sunt folosite cu acordul CeRe.

Din acest sondaj voi discuta răspunsurile obţinute la două întrebări. Prima întrebare se referă la autoplasarea respondenţilor pe o scală de la “0” la “10” unde “0” înseamnă “stînga” iar “10” înseamnă dreapta. Această întrebare este des folosită la nivel internaţional în studii privind opţiunile politice; ea a fost preluată şi alte în sondaje realizate în Romania de către CURS sau alte institute de sondare. Unii specialişti şi-au manifestat rezerva faţă de folosirea acestei întrebări din mai multe motive. In primul rind, noţiunile “stînga”/”dreapta” ar avea conotaţii aparte în spaţiul central şi est european, spre deosebire de vestul Europei. (E drept, “stînga” şi “dreapta” au conotaţii diferite şi în SUA comparativ cu vestul Europei.) În  al doilea rind, invocîndu-se o aşa-zisă cultură politică mai slab dezvoltată a spaţiului central şi est european, unii analişti susţin că răspunsurile la o astfel de întrebare ar fi distorsionate de faptul că noţiunile respective nu sunt îndeajuns de cunoscute de cetăţenii fostelor ţări comuniste. În al treilea rind, la un nivel mai general, unele voci consideră că în perioada contemporană (marcată de valori post-materialiste dar şi de o criză economico-politică dramatică), “stînga” şi “dreapta” nu mai reprezintă repere semnificative pentru înţelegerea opţiunilor politice ale cetăţenilor.  Criticile enumerate anterior au o bază empirică solidă şi de aceea, în interpretarea rezultatelor analizelor prezentate aici, ele trebuie avute în vedere de către cititori.

A doua întrebare pe care o voi folosi este “Care este partidul politic de care vă simţiti mai apropiat/ă?”. Întrebarea NU se referă la opţiuni de vot ci – aşa cum este folosită la nivel internaţional şi la noi – îşi propune să identifice nucleele susţinătorilor unor candidaţi, partide sau aliaţe politice (aşa-numiţii “core voters.”) Şi această întrebare are limitele sale. Spre exemplu, unii specialişti susţin că procentul celor care declară că au o simpatie politică tinde să varieze în funcţie de context. Bunăoară, între alegeri, în perioadele de acalmie politică sau, dimpotrivă, în perioadele de criză sistemică, procentul celor care exprimă o opţiune tinde să scadă. Invers, în perioadele premergătoare campaniilor electorale şi mai ales în timpul acestora, cînd interesul pentru politică tinde să crească, procentul respondenţilor care declară că au simpatii politice (în sensul definit de întrebarea acesta) tinde de asemenea să crească. Fără îndoială, există şi alte influenţe contextuale în sensul mai larg al ţărilor ori regiunilor luate în calcul. Unii observatori ai fenomenului politic susţin că în Europa de est, datorită trecutului apropiat, oamenii sunt mai circumspecţi ori rezervaţi în raport cu simpatia acordată partidelor politice în general. Şi aceste limitări trebuie avute în vedere de către cititori în înterpretarea rezultatelor de mai jos.

Încep aşadar cu distribuţia procentuală a răspunsurilor la întrebarea privind auto-poziţionarea pe scala “stînga-dreapta” (vezi graficul de mai jos).Pentru o citire sintetică a rezultatelor, am grupat răspunsurile în categorii mai mari (desigur, nu sunt singurele moduri de grupare posibile). 


Constatări: 1) dreapta pare a avea un uşor avantaj (27% versus 24% stînga); 2) pe scala propriu-zisă 0-10, majoritatea respondenţilor (la fel ca în alte ţări) se situează la centru (24%); 3) un sfert dintre respondenţi nu au răspuns la această întrebare sau nu au ştiut ce să răspundă.


Să vedem în continuare care sunt simpatiile politice ale respondenţilor. Reamintesc cititorilor că întrebarea din graficul de mai jos NU se referă la intenţii de vot; în categoria alte partide/formaţiuni politice au fost menţionate (cu mai puţin de 1% fiecare): Noua Dreaptă, Partidul Civic Maghiar, Partidul Ecologist Roman, Iniţiativa Civică (probabil legată de MRU), USL (ca întreg), candidaţi independenţi etc.







Constatări: 1) majoritatea relativă a respondenţilor (o treime [33%]) susţin că nu se simt apropiaţi de nici un partid politic; în sondaje întreprinse de CURS în perioade de acalmie politică sau intre alegeri, procentul celor care declarau că nu sunt apropiaţi de nici un partid politic  înregistra valori uşor mai mari decît în acest sondaj; 2) PSD pare a avea cel mai numeros nucleu de simpatizanţi (core voters PSD = 23%); 3) PD-L-ul are un nucleu de 13% iar PNL-ul un nucleu de 12%; avînd în vedere marja de eroare, cele două partide de centru-dreapta sunt practic la egalitate; 4) restul partidelor politice au nuclee dure de simpatizanţi de maxim 5% (valoare înregistrată în cazul PP-DD).

Aşadar, presupunînd că cei mai mulţi dintre respondenţi au reprezentări nedistorsionate despre “stînga” şi “dreapta,” pe scala ideologică invocată anterior, “dreapta” pare a avea un uşor avantaj. Ca nucleu dur ori central, PSD-ul domină clasamentul cu 23% de simpatizanţi. Lucrul este nesurprinzător avînd în vedere faptul că spaţiul centru-dreapta este fragmentat între PNL, PD-L şi alte formaţiuni politice care ideologic se declară a fi de centru-dreapta.

Evident, pasul următor ar fi o analiză a simpatiilor politice în funcţie de preferinţele ideologice stînga-dreapta. Despre toate acestea însă, într-o postare viitoare. 




[i] Probabil la îndemnul unor strategi mai puţin inspiraţi, PD-L-ul şi sateliţii săi mai tineri folosesc mai nou eticheta “socialişti” pentru PSD şi USL. Din datele cantative şi calitative pe care le-am utilizat eu, eticheta “socialişti” nu are neapărat conotaţii negative în rîndul alegătorilor ci dimpotrivă. După cum spunea un participant la un focus-grup, “dacă ‘socialişti’ înseamnă ca ne vor da înapoi banii de salarii tăiaţi de pedelişti şi ca nu vor mai fura ca ăia, atunci cam toată lumea ar vrea să fie cu socialiştii.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu